Sens fantomatic

• O alta filosofie confuza cu sens depasit.

Ma gandesc asa; fiecare dintre noi suntem o lume aparte, paralela. Atat de diferita de celelalte incat pare a fi identica. Si imi tot spun ca aratam la fel, gandim si simtim la fel, doar ca nu ne putem da seama. Asta cel putin in prezentul nostru ori cel apropiat, caci in adevaratul final suntem defapt doar un EU.
Avem idei, ganduri, emotii care nu fac altceva decat sa ne ofere un sens. Urcam si coboram pe o singura linie de sens, privita de noi ca si viata. O hranim cu dragoste, ura, gelozii, invidie, mila s.a.
Doborand acest cuib de viespi cu sens melancolic, ne putem da seama de un singur lucru'; acela ca oricat am urca, si oricat am cobori, ajungem la un punct in care sensul liniei noastre, aparent dificile, a devenit foarte simplu si usor de modelat. Aici apare conceptia si constiinta. Aceste doua forme de cunoastere a vietii sunt foarte diferite in prima lor faza de initiere. Conceptia ne aduce un sens constructiv si superior realitatii comune, facandu-ne diferiti si separati.. Pe cand constiinta, ne separa de orice material, imaginar ori real, unindu-ne intr-o pura lumina de deplinatate, acceptare de regret si continuitate. Constiinta este aceea lume inca nedescoperita, cu sens atotștiutor. Constiinta se contopeste cu toata lumea noastra interna; spirituala, psihologica... Unii dintre noi ne ghidam dupa acest sens divin, altii il inlaturam.
Nu spun, caci nu am curajul de a da curaj ori frica celorlalti, ca e rau ori bine, fie ca ne ghidam, fie ca inlaturam acest sens.
Desemnez, in final excentric si nevrotic, ca noi ca oameni avem o lista infinita de elemente, interne si externe, de inteles in linia noastra de sens. Aceste elemente, diferite si asemanatoare, sunt doar coada unei maturi. Putem, cu vointa, sa maturam si fara coada, si cu coada. Dar, in sens de acceptare si intelegere, putem face un singur intreg, ajutandu-ne sa fim deplini.
Aceasta constiinta se ascunde in orice alegere, idee, gelozie, ura, dragoste, etc... toate aceste elemente interne. Ca intreg, in ziua de astazi, este defapt o matura fara coada, asteptand acceptarea tuturor elementelor, indiferent de natura lor, ca ea sa poata fi deplina.
Pe deplinul meu gand de sens, care nu ar putea incapea in infinite cuvinte, rostesc o desconsiderare care nu ar putea fi trecuta decat prin acceptare.
Nu este nicio lupta de purtat, nu avem nimic de demonstrat ori de cladit material, totul este o iluzie a mintii confuze dornica de indeplinire demonica, intr-un punct de conducere. Aceasta minte este defapt pierduta in propria-i iluzie, creand doar haos si lipsa de sens vietii.
    Ca nu pot ajunge la un final, spun urmatoarele; vreau sa pot vrea, doar prin acceptare si recunoastere de sens.
Oricare ar fi sensul dat de altcineva acestei nebunii, curajul meu este sa ma las descoperit.