Calea lactee, situată într-un mic punct,
Aflat în palma mea, confuz și fără repere.
Se aprinde miraculos, în același timp defunct,
Invizibil de a înțelege, aceste versiuni rupestre.
Mă plimbă prin lumi și intenție,
Din consistență atrag atenție,
Cu gânduri în spirală,
Învârt cu niște bețe,
Tot universul, arătand că suntem ființe mărețe.
Tot într-un punct închid,
Că sunt gazos, solid și lichid,
Și doar în starea de dimineață, insipid.
Fără voi eu n-am lumină,
Fără voi, o beznă continuă.
Atâta creație și totul sub cortină,
Ochii mei, suav agită o gură meschină.
Tot ce privesc sunt ale mele umbre ce înclină,
Să se transforme în lumină.
Toată pacea asta din surdină,
De nu s-ar povesti, eu ași rămâne în vină.
Va iubesc, lihnit însă și cu gura plină,
Și tot ce am de spus e că nimic nu reprimă,
Cuvintele " Te iubesc", căci ele doar imprimă,
Calitatea noastră etică și destinul din retină.
