Deși vin din lumină,
Dețin întuneric în surdină.
Deși sunt spațiu gol și tihnă,
Dețin agitație și înclinație meschină.
Un cântec ce mă înclină,
Să caut savoarea deplină,
Într-o lume ce deprimă,
Ce caută exces de pervers și se închină.
Pumnul ăsta se imprimă,
Din cele două, una se animă,
Căci apogeul se suprimă,
Când una urlă, iar cealaltă se comprimă.
Și o turmă suspină,
Unii mă înțeleg, alții mă reprimă,
Și asta pentru că totul este pe Inimă.
