Liniste

Si cand tac, imi privesc cu totii sufletul,
Facand interpretari in bine sau rau.
Cica's anomal, dar tu sau eu,
In intrebarea de unde venim, sau daca ne asteapta un Dumnezeu..

Si cand cuvinte rostesc, cu totii-mi devoreaza sufletul,
Facandu-l un ulcior, unde isi prepara un viitor sau trecutul.
Printre varfuri de priviri, atrag in liniste analiza lor,
Privindu-i, absent, fara incetare si eu in misticul izvor.

Cand fizica prezenta nu-i in prezentul lor,
Ei imi ataca realitatea, sau imi aproba un fapt minor.
Eu chem intr-o strigare de lumina, dar defapt fara glas
O liniste divina, lasandu-mi dorinta sa se usuce pe obraz!