Glas

  In sopata unei lacrimi am simtit tot,
  O ploapa ce cadea repetat, repeta ca eu sunt tot,
  Si tot ce stiam, in clipa am uitat,
  Fie voia mea, ori a celui ce neincetat ma ajutat.

  Treceam prin apa stingandu-ma in foc,
  Tipand bucuria eterna a unei unde de soc.
  Si eu instabil pe loc,
  Rapid ma suceam, inversand instant efectul tot.

  Nevrand a pastra nimic,
  Fugeam prin lacrimi si amintiri,
  Cautand inima a ma saruta un pic,
  Ca amar ce fiind, m-am inchis in miile de priviri.

  Oare ce vreau sa ating, ca sunt contrar oricarui gand,
  Si ma trezesc in vis ca ma trezesc plangand,
  Caci n-am un ajuns, sa ma aduca-n nimicnicie,
  Si cum eu imi devorez imaginatia, aceasi sa-mi fie soarta mie.

  Pun punct trofeelor din sutele de strofe,
  Caci ne-ncetat un vast fior ma roade-n pofte,
  Cautandu-mi ce am mai bun,
  Dar cum eu prin creare totul distrug, ma declar un biet nebun !