Eva-luarea marului

In inceputul simtului exista comunul
La vorba nebunului general explica universul
Prin fapte si gandiri ce-mi formeaza versul
Spontan in tot ce-i bun si aici confund perversul
In tot ce picteaza demersul
In drumuri ce le regretam pasind inconstienti de sfera in care se afla Eul
Dar sunt gata sa spulber inconstientul,
Prin forme de cuvant ce-mi construiesc prezentul
Intr-o simpla misiune de recunoastere a Sinelui
Prin aprecierea desteptului
Indepartandu-mi malurile de rusinea sinceritatii intelesului
Ca frica-i rodul neintelesului.

Pe aprecierea raului, recunosc
Fac gauri sa-l cos, in atingerea binelui ce-l cunosc
Si simt ca doar noaptea-i lumina
In baza simtului din retina
Liniste de-ti lasa limba arsa in amurgul de lumina
Si mintea-mi suspina
De egouri ce le-am lasat in surdina
Prin ele-mi formam o inima meschina
Buna ca si carcasa
Dar in interior era o dulce casa arsa.

Fara comparatii de culoare, conceptii si rasa
In demaraj de erectii de angoasa
Polemic in intrari de cunoastere politicoasa
Nu uitam a ne privi ca doar privim o simpla coasa
Ca incercam cu totii drumul catre Dumnezeu
Dar fara cruce si plini de demoni in antreu.