Inspiratie catre respiratie

Am mers pe drumuri ce-n cerc pareau gatite
Am salutat oameni frumosi si parca acum imi par pepite
Am privit cerul, apa si pamantul si acum parca-mi cauta a ma inghite
M-am privit pe mine si am vazut tot ce-am spus mai inainte.

Si am continuat sa vorbesc
Sa caut intelegere sa ma definesc
Sa-mi caut moartea ca s-o pacalesc
Ca viata e o poteca fina facuta din prea multe urme, iar eu vreau sa le intanlesc.

Si am mai privit, am mai simtit, am mai si atipit
Ca in atatea masuratori de cuvinte parca m-am vestejit
Dar a trebuit sa iubesc orice parea pripit
Ca in viitor aveam sa observ ca el m-a ridicat si curatit.

Si in palme imi inundam destinul
Simtind ca varsta isi are rolul si chinul
Simtind ca dragostea si-a pierdut festinul
Dar nestiind ca dragostea era chinul.

Am adormit si m-au scaldat multe visuri
Am simtit si m-am innecat in multe noi, vechi si prezente invelisuri
Ocolindu-mi gandul despre proprii pasi, caci toti se preschimbau in scuturi
Ura si greata creata din foamea de abisuri.

Confuz in adevar si adevarul e confuz
Am facut-o in scris ca doar asa ma scutur
Calator de sentiment in repetitie de ursuz
Asta-i culoarea mea ce tot continui sa o strecur.

Sunt aici...

   Sunt aici unde toti sunt,
   Dar niciunul,
   Sunt unde toti triumfa,
   Dar niciunul.

   Privesc pe gaura ideii,
   Evolutia sclerozei,
   Stricata mentalitate,
   Nici nu se zbate...

   In pantecul cantecului,
   Astupat de chin si dor,
   Pe marginea craterului,
   Involburat foc, iar eu chior!

   Prima treapta-i anevoioasa,
   Caci ultima-i sfanta,
   Intre, doar foc si inima fricoasa,
   Ce sangele-l fierbe si-l sfarama.

   Intr-un paradox preferat,
   Pasesc cu pur sentiment inarmat,
   Distrug gand ingamfat,
   Si tot raul, usor digerat!