marți, 28 februarie 2012

Maxima filosofica

Nestiind unde trebuie sa ajung, am pierdut si din deliciul inceputului.
Nestiind ce sa ajung, am pierdut si sicriul sensului.
Nestiind ce sa cred, am pierdut si mirul arbitrului.
Dar stiind toate astea, mi-am trezit in mica parte vointa zenitului.
Si in punctul de inceput al apogeului, parca sunt tot mai confuz in fata constientului!
Intreb toti ochii, dar fara cuvant, care-i sensul sfarsitului..
Si-n cuvant vad grotesc, dar defapt este apogeul continuitatii prezentului!

luni, 27 februarie 2012

Tigarea din coltul mesei



    Aragaz plin de murdarie,
    Scrum si veselie,
    Scaun batut in cuie,
    Numai in bucatarie...


    Tristete si monotonie,
    In plina armonie,
    Panica pe hartie,
    Numai in bucatarie...


    Nerabdare si aroganta,
    Plina importanta,
    Plina de savoare,
    Plina de raze de soare...


    Incercari si esecuri,
    Brichete si brelocuri,
    Tristete-n blocuri,
    Eu in locul oricui...


    Pe scaun mintea se odihnea,
    Iar in veselie ma prindea,
    Fiorul ce ardea...
    Tigarea din coltul mesei, asta vedea!

Mizeria din fundul vapaii



   Si ideea imi e stinsa,
   Intr-o mica mare intinsa,
   De negre priviri ce ma inraiesc,
   Si ma fac sa pic, sa innegresc.

   Drumul ce mi-l croiesc,
   Nici nu stiu ce-i cersesc,
   Ca-i ingust si lunga cale,
   Pana imi va elibera mintea din nemarginita inchisoare!

Cimilitura



  Ce-i la fel de frumos ca si o floare,
  Dar mai puternic mirositor si-n frumusete mult mai mare ?

  Ce-i asemeni sentimentelor din fiecare,
  Dar mult mai patrunzator si profund in fiecare suflare ?

  Ce-i asemeni planetei noastre hranitoare,
  Dar mult mai mic si mai mare ?

  Ce-i asemeni stelelor inconjuratoare,
  Dar mult mai stralucitor in picare ?

  Ce-i asemeni unui rau in varsare,
  Dar mult mai involburat cu fiecare miscare ?

  Ce-i asemeni Totului,
  Dar fara puterea de constientizare ?

  Suntem noi oamenii,
  Si traim prin fiecare !

duminică, 26 februarie 2012

Punct de continuitate



Las toti pasii in urma
De or fi ei grei si fara suma
De or fi ei smei cu gura plina
De or fi fara repaos si spuma...


N-am nevoie de iluzorii succese
Materializate rapid in vagi decese.
Nu aud nici-o voce care sa ma indrume
Doar simple sunete transformate in glume.


Incercarea nu are nici vointa, nici rabdare
Doar o credinta oarecare
Privita din trecut si departare
Indreptata catre un punct de continua redresare.


Trecand din pasiv pe plan de actionare
Fara urma si fara floare
Si fara sa explic vre-o gandire trecatoare
Doar imi relaxez nevroza pe o coala oarecare!

sâmbătă, 18 februarie 2012

Totul este spus



 Primul meu pas a fost pura armonie,
 Intampinarea vietii prin scutirea de agonie.
 Am comunicat prin atingere si confuzie,
 Si raspunsul a fost pura armonie.


 In timpul ce-l devoram deveneam supus lui,
 Supus lacrimii si zambetului.
 Distrugeam prin pura frumusete,
 Iar tot ce cream era simpla dezbinare.


 Acum puneam totul sub cuvant,
 Ascultam de toti si-mi faceam avant,
 Intelegeam dorinta in timp de sughit,
 Si totul imi era cuvenit.


 Toti pasii mei au fost vreo trei,
 Aveam varsta conceptului si-mi strangeam idei.
 In secunda interpretarii simteam socul consecintei,
 Intelegeam o mica parte si ma aflam printre ei.


 Acum aveam trasaturi de contradictie,
 Ochii imi priveau ura si dispretul de constructie.
 In sentimentele versurilor precedente,
 Ramaneam pustiu si pe segmente!


 Ma aflu in cativa ani de libertate,
 Inteleasa in asa fel de mine doar ca ma simteam dur pe coate.
 Simpla cugetare a momentului,
 Ma facut sa-mi arat adevarata fata prezentului.


 Sunt exact aici, in clipa intima,
 Tanjesc dupa pierdut si-l am in palma,
 Imi las toata mintea continutului nesigur,
 Si-mi aflu latura din care ma scutur.


 Totul e spus, si cred ca m-ai placea,
 Dar ai nehotararea inceputului,
 De desconsiderare ori aprecierea mea,
 In nesiguranta cuvantului!

Misterul interpretarii

Observand schimbarile fiecarei zi, ne dam seama ca sunt doar doua lucruri care persista in fata timpului. Aceste doua lucruri sunt fundamentul vietii.
Este binele si este raul, dar tot acest paradox poate fi interpretat.
Dar, indiferent de interpretare ajungi la un concept care-l clasezi ca fiind rau ori bun.
Fiecare din aceste doua fenomene, cu sau fara interpretare, poate lua forma celuilalt.
In interpretare capata un sens, iar sensul interpretari poate fi dezmembrat ori nu, dar el are urmari.
Interpretarea difera la fiecare. Fiecare are un unic rau si un unic bine.
Interpretarea fiecaruia se rezuma la un singurl lucru, adevarul conceput de fiecare in parte prin satisfacerea principiului placerii. Astfel lucrurile sunt clasate ca fiind bune ori rele!
Misterul acestui fenomen este vizibil si poate fi conceput ca fiind bun sau rau, dar consecinta nu are ca baza interpretarea ta, ci doar adevarul tau launtric, adevarata placere a ta.
Prin acest aspect aflam ca singurul adevar al nostru este conceput de aceste doua fundamente, binele si raul. Ne putem modifica adevarul din clipa in clipa. Dar, spun aici, singurul lucru util pe care eu il vad, este sa unesc binele si raul intr-unul singur. Un singur concept. Nu spun ca totul este rau ori ca totul este bine.
Nu, eu spun ca totul este unic, iar de aici putem intelege singularitatea.

Interpretarea ramane pentru fiecare, iar misterul va fi cel mai intim adevar.

joi, 16 februarie 2012

Tradarea pustiului


    Obisnuia sa fie amuzant,
    Teste pe lacrimi si glume, si un oricare zambet oftat...
    Obisnuia sa-mi pese de amintiri si viitor,
    Dar acum tot mai rece si nepasator...
    Orice suspin il luam in piept,
    Orice tradare din orice aspect...
    Acum ma strig in ganduri si rugaciuni slab cusute,
    Pierzandu-mi speranta, si tot ce intr-un final avea sa ma asculte...
    Campia mea cu zambete pierdute, cu lacrimi si surasuri,
    Curgatoare este acum, caci toate's pierdute, si toate's mute-n priviri.
    In pustiul sudorii mele,
    Descopar ca singuratatea-mi e singura avere...
    Tin de ea in tacere,
    Si-n tacere-i jur ca orice mi-ar cere,
    N-am sa cedez, am sa creez un drum, o carare,
    Sa ma tina-n brate, fie ca's mic ori mare...
    Si lumea mea nu se mai afla intre Pamant si Cer,
    Si eu nu mai sunt Rai ori infern,
    Dar nu mai stiu ce sunt, ori ce ganduri pe foaie cern...
    Caut moarte ori viata,
    Caut lumina ori o puternica ceata,
    Ce caut, caci nu gasesc si incep sa gresesc,
    Sa ma desconsider, sa ma definesc,
    Si ma definesc un mare negru ceresc,
    Ca gresesc ori aberez, m-am eliberat.. incep sa ma linistesc !

Iubeste-ma cat sunt in viata



  Iubeste-ma cat sunt in viata,
  Ca sa pot intoarce, in favor, aceasta roata hoata.
  Iubeste-ma ca sa pot crea,
  Iubeste-ma caci iubindu-ma viata-mi sporea !


  Nu fi indiferent,
  Fi contra mea permanent.
  Fi contra ca sa pot crea,
  Si creand inima-mi crestea !


  Ajuta-ma in lunga mea lupta cu contradictia,
  Impingema din dragoste.. si mintea mea se contopea cu justitia.
  Distruge-ma doar ca sa-mi scazi valoarea,
  Si valoarea mea recalculata, inima-ti zdrobea !


  In parere de rau, inima sincer graia,
  Lasa-ti mintea in palmele vantului si nu baga de seama gura cea rea.
  Fi sigur de deductie ca si de pamant,
  Iar cu toate astea, privirea picta un sincer permanent !

Gand la gand



   Gand la gand, pe aceasi fila, pe acelasi rand,
   Vorbim placut, ne mintim razand,
   Ne amintim pe acelasi rand,
   Sentiment evlavios mergand,
   Un placut fior in gand atingand.



   Cucerind placute amintiri,
   Din mult mai multe trairi,
   Printre randuri, ganduri si priviri,
   Intrebari, toate's raspunsuri!
 


   De ce sa cucerim in loc sa stapanim,
   Oameni sa nu mai starpim,
   Sa ne amintim,
   Ca in oameni noi ne privim.



   Inca o strofa incercand,
   Si in tacere strigand,
   De durere, tot stingand,
   As mai scrie da's plapand,
   Mai mananc un rand!

Analiza de drum



 Am ajuns intr-o speranta de plus
 Ca nu totu-i primejdios ori de sus
 Si ca lucrul nostru cel fara de seama
 Ne poate fi de ajuns...
 Ca sa pot intra, am nevoie de o usa
 O deschid fara contradictie, iar ea merge ca unsa
 Ca sa pot iesi, aceasi usa trebui a fi inchisa
 O deschid fara regret, iar ea se tranteste pe jumatate distrusa.
 Ajung la stralucirea une-i vagi amintiri
 Si-i vaga din cauza timpului dintre rascoliri
 Si eu dau rost,
 Ca nu totu-i de sus ori primejdios!

marți, 14 februarie 2012

Observand ziua de astazi

Si tu ce ai facut astazi ?
Ai luat cateva alegeri, care intr-o opinie nevrotica le-ai clasat ca si proaste ?
Daca te-ai gandit vreo clipa la intrebarea precedenta, ai realizat intelesul ca nimic nu e prost si doar cu urmari proaste. Ne dam seama ca orice alegere am lua, suntem predestinati destinului. Cum, in aceste momente, ne putem spune ca nu exista o soarta, ca nu exista un rost al obiceiurilor, iesirilor..si tuturor celor vazute si gandite?
Pur si simplu, intelesul acestora este mult peste constientul nostru.
Iar daca tu oferi un inteles de unda egala la ceea ce am spus eu inseamna ca viata ta va fi doar o masinarie.
Am spus totul cu sens total, doar ca sa iti ofer o iesire de aici. Observa si traieste clipa in care tu defapt doar o etichetai.
Adevarat adevarul cum ca totul are un rost. Dar rostul difera de indiferenta, acceptare ori implicarea noastra in clipe.
Ce pot spune despre sens, daca eu nu ma cunosc pe mine, iar mai mult de atat e ca in fata mea, eu sunt un necunoscut. Poate suna, in propozitia anterioara, totul la fel.. dar mai analizati odata. Iar ca necunoscut, ma desconsider.
Ce pot intelege e un singur lucru ; ca intelesul lucrurilor e de la sine confuz si prioritar.
Toata viata se va rezuma la intelegere, sens si recunoastere!

In toate cazurile noastre; traite, auzite, vazute..etc
                                  Avem o singura cale de acces, iar acea cale se poate deschide prin absolut orice initiativa.
 Acum, depinde de noi!

Imi pare rau





   La imaginatia razei privirii mele
   Am adaugat un dor sa-mi opreasca lacrimile
   Uitandu-ma in trecut
   Iar prezentul meu fiind neascultat cazu mut.


   Stiu ce am fost in viitor, caci ma gaseam in trecut spanzurat de prezent
   Si galbenul meu incet se transforma intr-un gri permanent.
   Sunt un nuc cu rele frunze
   Ascutite-n uitare si usturator sunt pe surprize.


   Imi pare rau ca am renuntat
   Si pe tine iubita mea, sufletului te-am denuntat
   Caci eram fricos si o dragoste aveam de infruntat
   Timpul ma controla, iar eu eram doar timid si enervat.


   Imi pare rau de timp ca nu l-am controlat
   In sentimente pure el era pierdut si uitat
   Cu carcasa sparta caut alinare-n dor
   Acum caut incet incetisor, ca-n trecut eram un pradator.


   Imi pare rau si pe foaie ma astern usor
   Imi pare rau si-n amintire ajung la resemnare pe margine de dor.
   Pun in locul meu cel mai frumos covor
   Pe care tu iubita mea, sa calci pretentios si miscator !

luni, 13 februarie 2012

Destin static




N-am chef, cica n-am vocatie
Dar sunt pur intr-un pur punct de inspiratie
Mintea mea si lichidul din levitatie
Sparg granita dintre a vedea, a cunoaste si vaga educatie
Dintr-o panica de demonstratie
A unei voci paranoice din interiorul evolutiei statice
Partea buna a une-i parti proaste
Si costul dur a unei necostisitoare coaste
Cand sarpele ataca scutul cu sunete
Si porumbelul aduce linistea din tunete
Paralele practice in destinele statice
Toate vagi in opiniile tragice
Si privirile optimiste din gandurile pesimiste
Mint a da cu cereri de permisie in salturile din timp catre zilele triste...
Toti canta, toti fac poezie
Unu-i singur si sigur se agita pe hartie
Se vede sur si surprinzator pe gingie
In inima ta limba-ti e cenusie
Si vaga iti e viata, caci e o concluzie pustie
Si toti striga-n vina, ca cica vinovata-i generatia fara de stralucire
Si toate's fara vointa, ca vointa-i daruire
In imagini crapate in negru, sufletul confuz in amagire
Noi cerem, cersim, violam totul intr-o speranta tarzie
Speranta ne moaie, si totusi acum foaia devine vie !
Inima se rupe, iti plange sufletul
Puteai face greseli, dar nu tocmai tu
Aveai alegeri si nu numai nu
Timpul se scurge, asta simti acu'
Si razi inghetat, ca defapt nu razi.. nu?
Patrulezi prin minte si nu-ti dai seama cum
Ai ajuns intr-un adanc de scrum
Gandind ca era mai bine invers
Dar vezi, nu te varsa si totusi versi
Toti ochii de-i intanlesti... ai dat gresi, besi !

sâmbătă, 11 februarie 2012

Sens fantomatic


  • O alta filosofie confuza cu sens depasit.
Ma gandesc asa; fiecare dintre noi suntem o lume aparte, paralela. Atat de diferita de celelalte incat pare a fi identica. Si imi tot spun ca aratam la fel, gandim si simtim la fel, doar ca nu ne putem da seama. Asta cel putin in prezentul nostru ori cel apropiat, caci in adevaratul final suntem defapt doar un EU.
Avem idei, ganduri, emotii care nu fac altceva decat sa ne ofere un sens. Urcam si coboram pe o singura linie de sens, privita de noi ca si viata. O hranim cu dragoste, ura, gelozii, invidie, mila s.a.
Doborand acest cuib de viespi cu sens melancolic, ne putem da seama de un singur lucru'; acela ca oricat am urca, si oricat am cobori, ajungem la un punct in care sensul liniei noastre, aparent dificile, a devenit foarte simplu si usor de modelat. Aici apare conceptia si constiinta. Aceste doua forme de cunoastere a vietii sunt foarte diferite in prima lor faza de initiere. Conceptia ne aduce un sens constructiv si superior realitatii comune, facandu-ne diferiti si separati.. Pe cand constiinta, ne separa de orice material, imaginar ori real, unindu-ne intr-o pura lumina de deplinatate, acceptare de regret si continuitate. Constiinta este aceea lume inca nedescoperita, cu sens atotștiutor. Constiinta se contopeste cu toata lumea noastra interna; spirituala, psihologica... Unii dintre noi ne ghidam dupa acest sens divin, altii il inlaturam.
Nu spun, caci nu am curajul de a da curaj ori frica celorlalti, ca e rau ori bine, fie ca ne ghidam, fie ca inlaturam acest sens.
Desemnez, in final excentric si nevrotic, ca noi ca oameni avem o lista infinita de elemente, interne si externe, de inteles in linia noastra de sens. Aceste elemente, diferite si asemanatoare, sunt doar coada unei maturi. Putem, cu vointa, sa maturam si fara coada, si cu coada. Dar, in sens de acceptare si intelegere, putem face un singur intreg, ajutandu-ne sa fim deplini.
Aceasta constiinta se ascunde in orice alegere, idee, gelozie, ura, dragoste, etc... toate aceste elemente interne. Ca intreg, in ziua de astazi, este defapt o matura fara coada, asteptand acceptarea tuturor elementelor, indiferent de natura lor, ca ea sa poata fi deplina.
Pe deplinul meu gand de sens, care nu ar putea incapea in infinite cuvinte, rostesc o desconsiderare care nu ar putea fi trecuta decat prin acceptare.
Nu este nicio lupta de purtat, nu avem nimic de demonstrat ori de cladit material, totul este o iluzie a mintii confuze dornica de indeplinire demonica, intr-un punct de conducere. Aceasta minte este defapt pierduta in propria-i iluzie, creand doar haos si lipsa de sens vietii.
    Ca nu pot ajunge la un final, spun urmatoarele; vreau sa pot vrea, doar prin acceptare si recunoastere de sens.
Oricare ar fi sensul dat de altcineva acestei nebunii, curajul meu este sa ma las descoperit.

vineri, 10 februarie 2012

Liniste



Si cand tac, imi privesc cu totii sufletul,
Facand interpretari in bine sau rau.
Cica's anomal, dar tu sau eu,
In intrebarea de unde venim, sau daca ne asteapta un Dumnezeu..

Si cand cuvinte rostesc, cu totii-mi devoreaza sufletul,
Facandu-l un ulcior, unde isi prepara un viitor sau trecutul.
Printre varfuri de priviri, atrag in liniste analiza lor,
Privindu-i, absent, fara incetare si eu in misticul izvor.

Cand fizica prezenta nu-i in prezentul lor,
Ei imi ataca realitatea, sau imi aproba un fapt minor.
Eu chem intr-o strigare de lumina, dar defapt fara glas
O liniste divina, lasandu-mi dorinta sa se usuce pe obraz!

miercuri, 8 februarie 2012

Filosofia Prezentului

Traieste acum, caci este singura clipa a vietii tale. Alunga-ti toate dorintele si temerile, atinge-ti fiecare fior si fiecare limita intr-o calda stralucire de reflex, entuziasm si incredere!
Ai un singur picior si o singura mana in care te sprijini.
Ai un singur ochi, ai o singura alegere. Tine-ti inima in cele 5 degete ale cunoasterii spontane depline si impinge-ti fiecare senzatie in ghearele celorlalti.
Reaminteste-ti prima clipa, a primului pas pus in aceasta lume, si fa-ti o singura analiza a profundului suprem...Prezentul.
Vei vedea o singura punte si o singura sageata, indrumandu-te intr-o singura parte, ducand inspre o singura cale.
Recunoaste-te, accepta-te, indeplineste-te!

Acum tu ca fiinta umana, cu gandire critica, vei dezvolta sublim constient aceasta teorie, parand in prima parte oarecum abstracta, si iti vei demonstra intr-un nivel inalt al Sinelui ca ai dreptate in ce crezi.
Toata aceasta gandire va picta exagerat de exact clipa/prezentul.

Anti-stop


Suna telefonul, eu deschid usa
Imi arunca microfonul, eu destind cusca
Imi lasa cicatrici de loterie
Eu imi las suflul sa fie o bijuterie!

Sunt masculi si femele,
Holbandu-si ochii Ca hrana unei hiene
Vazand in mine o bujuterie a lumi subterane
Cu aripi si coarne,
Din deznadejdie si dragoste faurind icoane,
Pe lumea omului asezat pe ciorne,
Din culmea sclavului strivind tone,
Pasind sincer pe ideologii autohtone.


Hartii si ciocane, in randuri de seara
Vazandu-se pe imaginatia celui mai de seama.
Artist declara, pe pasi de secara :
Arde iluzia prezentului in clipe de ceara,
Facand din viata mea un destin sa ceara.

Umil de lacomia cunoasterii,
Las tinta jos, calcand in spuma marii,
   -cu tot cu Venus,
imi las forta in totalul garii
Cu tot cu moralul verii.

Si nu mai spun nimic, ca's izolat in izvorul tacerii
Si las doar puncte de virgula in paradigma mizerii !

Noapte de nesfarsit


Ochii noptii prind lumina
Noi cu totii ne adunam in intuneric
Si din pulbere de spaima
Faurim un vas euforic.

Patrulam de colo-ncoace
Mai schimbam cateva cojoace
Si din vorbe invidioase
Facem pact pe deandoase.

Avem ochii insangerati
Gura, nu-i stim rostu'
Si din inimi de soldati
Ne-am creat costu'.

Ochii noptii prind lumina
Iar din cerc de sange cald
Am adunat o viata meschina
Sa ne sfarseasca intr-un sloi de pacat !